sâmbătă, 9 mai 2009

Gucci. Sex. Eleganta. Pasiune


In "Razboaiele luxului" (2002), Stephane Marchand il prezinta pe CEO-ul Gucci, Domenico del Sole ca pe un geniu al afacerilor care a speculat scandalurile din familia Gucci pentru propriul sau interes si a reusit sa conduca ceea ce acum este una dintre cele mai profitabile companii din industria modei. Daca del Sole este creierul operatiunii, Tom Ford este inima sa si, indiferent de prestigiul sau de tip arogant, obsedat de faima, a dus numele Gucci la un alt nivel. Dovada a acestui fapt este chiar mania cu care se copiaza si se falsifica brand-ul.
Dincolo de asta, nu ai cum sa nu te indragostesti de Gucci. Senzualitatea voita pe care o exprima femeia Gucci, opulenta materiala si puterea acesteia provin tocmai din feminitatea sa impinsa la maxim, comparativ spre exemplu cu femeia Ives Saint Laurent, care tinde spre andoginitate in anumite puncte.
Gucci surprinde prin materiale (piele, blanuri, stofe lucioase, metal), dar si prin evidentierea corpului femeiesc si al formeilor acestuia. Universalitatea creatiilor Gucci este data tocmai de accentul puternic oferit calitatilor femeii de a seduce si de a se pastra in acelasi timp independenta.
Ultima colectie Gucci (toamna 2009) a fost dominata de culoarea negru, cu mici scapari e albastru si cu o puternica evidentiere a picioarelor imbracate in cizme de piele sau colanti luciosi. Au exista si materialele vaporoase in mare voga in acest moment, care au oferit libertate de miscare si un look citadin, impreuna cu stofele puternic stralucitoare sau lucioase, caracterisici marcii. Ochelarii de soare cu lentila neagra folositi in cazul articolelor pentru zi duc cu gandul la o femeie undercover, ce nu trebuie sa isi dezvaluie complet identitatea, decat celor pregatiti sa o cunoasca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu